Nu cred că plângi când mă auzi, maestru al valurilor
Nu cred că florile
plâng când le atinge vântul de dorul tău,
La fel cum curge
sângele din mine când nu te mai văd.
Nu cred că vrei să
mai ascunzi puterea anilor
Te-apasă cerul, mi-ai
dat drumul la mână
Promisiuni și
visuri, lăsate în urmă....
Dar te-am găsit din nou...
Nu cred că încă
mai cânți ... așa cum cântă marea
După atingerea ta,
așa cum mă trezește zarea
Când soarele
crapă ziua, lin, cu Venus veghind
Peste noi, iubire
unde te-ai pierdut?
Rătăcit pe drum?
Nu știu.... cum țin florile
Parfumul aproape,
când pășești printre ele...
Nu știu cum nu
tremură pământul când lacrimi te pătrund
Și nu le lași să
cadă, nu le lași căzând..
Nu cred....cum
cântă ritmul tău cosmic în noapte
Alină inima
bătând la 132, atunci când plâng și eu
Lacrimi in
curcubeu, lumini de auroră se joacă cu al meu eu.
Se mai poate?
Dă-mi-te lună.
Am pășit împreună,
prin foc și prin ape,
Mi-ai dovedit de
atâtea ori, prin zi, prin noapte
Plângi acum, lasă
văile să curgă acasă...
Nesecate de rău,
le e sete ...de arșița din noi
De fulgere din
nori, de m-ai fi făcut mireasă...
A nopții, vieții,
morții... fețele unei monede
Lasă sufletul să
cânte, până când stelele se aprind
Eu am să scriu din
durere zâmbete
La umbra unui
gând, atunci când noaptea cade
Voi colora pe
ceruri momentele calde
Și o să învăț
soarele să cânte culoarea ochilor tăi
Să pot să mă
pierd mereu în ei.
No comments:
Post a Comment