Hai vântule, suflă-mi pe rană
Vântule rece, cu miros de iarnă
Îmi pari ca năluca jucând hore
în păduri, de iele cutreierate
Mi-ai dat o noapte,
Zile ce-au înghețat
Timpul cedat
Și te-am ales și-am ignorat
Că zborul tău părea dus în neant
Pentru cineva mai înalt.
Spune-i vântule, prinde-mă atunci când cad
Spune-i vântule cât a durut și în ce iad
Cât s-a pierdut din timp din noi, cât am să uit
Spune-i vântule când reflexiile noastre-n cioburi de suflete s-au spart
Ia-mi cuvintele mele și coase-i așternut de speranțe din ele
Ia-mi visele și acoperă-i vina
Ia-mi vântule lacrimile și du-le în inimi de dor secate
Ia-mi, în cele din urmă inima,
Ia-mi mâinile, du-te la spate, cum le-am simțit legate.
Rămâi cu mine când încă e soare
Plimbă-ți șoapta pe umerii mei, suflu prin păr răzvrătit
Rămâi cu mine în vidul meu din noapte
Și poartă-mă să pot s-ating stele departe.
Să pot să m-aprind din nebuloase colorate,
Să fie singurele ce pot să țină regrete blocate,
Transformate, să zboare precum cornetele din calea de lapte.
Rămâi cu mine vântule, să facem căi printre fapte
Să-mi oferi claritate,
Când stelele se sting, se pierd în goluri-ntunecate
Să-mi faci din meteori cercei de nestemate.
No comments:
Post a Comment