Cugetări lirice - 2007

Ceasul bate de dimineață și caietul e acoperit cu roua,
Dormițând după noaptea caldă de vară,
Cu flori transpirând în agonie sumbră de toamnă.
Fluturii dansează cu moliile nopții prin parc,
Încă îmi tremură sărutul tău pe buzele roșii de mac.

Te ascund în ochii mei căci
Încrederea mea în tine a pierit

Odată cu mirosul florilor de tei.
Sentimele redate în cuvinte, sufletul ți l-aș oferi
Să poți privi în el, asemenea unor crini.

Sinceritate, inocentă floare
Daruri ce nu mint printre zâmbete,
Dar care râd printre lacrimi pierdute printre rânduri de cuvinte
Am obosit să înțeleg și să privesc,
Un alt personaj, o altă mască și un alt ego lumesc.

Batistele sunt adunate acum printre umbrele triste,
Într-o lume ce vinde suferința cu miere de albine.
Pacea, liniștea sunt flori culese din iubire și credință
Iar moartea? mireasa întunecată a versului
Un alt moment din viață, o dimineață a universului
Și stelele aprind iar lumânările cosmosului.
Asemenea sclipirilor din ochii tăi,
Nimic mai mult decât un răsărit rece pe mare.
Indiferența doare, 

Uneori printre zâmbete,
Alteori printre lacrimi,
Lipsită de sincere cuvinte, poezia
Apei foc va da după plecarea mea,
Și astfel în blestem să-ți fie alinarea
Și aerul poate, putere de moarte va avea

Asupra ta
Iar noapte ziuă-ți va fi cu dîrele fine ale norilor de gheață.


Natura doarme acum
Strigătul meu în neant n-o trezește, e fum ...
Și, destinul pare un concept distant când,
Pe lângă jocurile îngerilor la apus.
Toți plecăm lași fără a da un răspuns.
Dar scriu acum ce-mi dictează sufletul amorțit,
Cu versuri ce rămân straja somnului meu izgonit,
De amintiri, speranțe ale unui chip demonic.