Somnia sine terminum - 23.09.2018

Ai fost creat din lacrimile stelelor 

Din focul corpurilor cerești
Adus, încorporat pe un pământ din jurul sferelor
De unde neîncetat, prin sângele tău ademenești
Pe cel mai ignorant dintre pământeni
Și cei mai ascunși alieni.
E rai într un fir de nisip strivit de tălpile tale
Un strop de eternitate captiv în efemera carne.

Frunzele verii s-au lăsat și acum pășesc peste ele
Peste ramurile grele, legănându-se de vânt
Visând că în curând voi fi navigator printre stele
Să ajung să descifrez acel subiect și adevăr ocult
Fără să fie o doar blasfemie, o infamie.
Dar mă trezesc de fapt că e doar o insomnie
Ce produce gânduri ezoterice, empirice, o adicție
Ce mă leagă prin lanțuri nepercepute de o apariție
Țesută printr-o transmutație modernă
Din suflul, cuvântul și pneuma eternă.

Astfel ajung la o percepție teofanică, un surplus
Ce rezultă dintr-o aberație ocultă, o adorație
A unui ideal transpus depășind limitele unui apus
Al dualității între materie și spirit, cauzalitate
A unui sentiment obscur,
Al unui suflet guvernat de Mercur,
Gând furat dintr-un vis fără finalitate,
Fără teamă de moarte, unind două subiecte 
Renunțând la obiecte, pe ritmuri tritonice perfecte,
Melodii compuse din cadența lacrimilor absurde.

Din vocile tăcerii artificiale, transcend limitele
Impuse de regulile fizice, fenomenale, banale, 

Nimic, în afară de gând, nu stă mai mult
În puterea noastră, terestră, ca să ajungem la absolut.